mihaila.andreea.nicoleta@gmail.com

La 24 copiii mi-au dat mai multe lecții decât m-aș fi așteptat

2 Comments

Aveam cam 10 ani și nu înțelegeam de ce mama era atât de înnebunită după toți copiii cu care ne întâlneam. Nu înțelegeam de ce se juca atât de ușor cu orice copil, de ce se punea la mintea lui, de ce, de ce, de ce…

Apoi aveam vreo 12-13 și în fața blocului eram eu, prietena mea și grupa mică, adică toți copiii vecinilor. Nici atunci nu înțelegeam de ce trebuia să stăm cu ei, nu vedeam o plăcere în toată nebunia aia.

Au trecut anii și mă gândeam că sunt genul ăla de persoană căreia îi este foarte greu să empatizeze cu cei mici. Asta până acum puțin timp…

Anul ăsta am întâlnit cam 100 de puști care, deși eu am fost profesorul, mi-au predat niște lecții tare importante. Articolul ăsta este ca un fel de memento, să îmi aducă aminte peste ani că la 24 le predam celor mai drăgălași copii din lume (la care nu sunt alergică, știți voi), la 24 învățam ce înseamnă să primești iubire din toate părțile și ce înseamnă o îmbrățișare adevărată. Se spune că o îmbrățișare îți dă o stare de spirit bună, că te face să nu te mai simți singur. Eu anul ăsta am avut parte de milioane de astfel de momente. Momente în care eram la pământ și ei m-au ridicat fără să își dea seama.

Ce am învățat în primul meu an la catedră? Că meseria asta nu ține doar de informațiile pe care le oferi, ci are legătură cu oamenii, cu cei pe care trebuie să îi înțelegi, cu momentele în care pe ei îi doare și tu trebuie să fii acolo și să îți dai seama că au nevoie de tine omul, nu profesorul.

Am mai învățat că mediul de lucru este  cel mai important și că am avut ocazia să întâlnesc niște oameni minunați care m-au ajutat atunci când totul o lua puțin razna. Cancelaria pentru mine a fost locul unde am râs, am aflat lucruri noi și unde am simțit că este locul meu. Colegii mei știu acest lucru, dar eu vreau să le mulțumesc pentru fiecare moment prin care nu m-au lăsat să trec singură, pentru glumele de dimineața de la 8, pentru un schimb de ore atunci când inspecțiile nu se  mai terminau și pentru că au știut să fie oameni cu mine. Asta nu o să uit niciodată!

Revenind la copii, ei mi-au arătat că există bunătate, că schimbarea o să vină odată cu ei și abia aștept momentul ăla în care ei vor fi mari și vor schimba lumea. Pentru că ei de asta sunt aici, să ne schimbe pe noi și generațiile astea care vin au antidotul pentru toate lucrurile rele pe care noi nu reușim să le rezolvăm. Unul dintre elevii din anii terminali a spus un lucru în ultima zi de școală care îmi va rămâne mult timp în minte: că nu toți elevii sunt chimiști sau doctori, că unii dintre ei sunt creativi, dansatori, artiști, scriitori și că profesorii ar trebui să învețe să accepte asta.

Am scris întotdeauna rânduri pentru oamenii pe care i-am iubit, pentru oamenii care mi-au rămas în suflet deși acum sunt la depărtări ce nu țin neapărat de kilometri și galaxii. De asta scriu astăzi, pentru că anul ăsta am întâlnit niște copii care mi-au demonstrat că orice nouă zi e un carusel. Scriu pentru că mi-aș dori ca ei să rămână aici și să știe că eu nu îi voi uita niciodată. Scriu pentru că uneori este mult mai ușor să fac asta decât să vorbesc.


2 Reply to “La 24 copiii mi-au dat mai multe lecții decât m-aș fi așteptat”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *