După cum ai aflat dacă îmi citești blogul de mai mult timp, uneori aleg cărțile din instinc. Uneori sunt purtată de val de un titlu sau de o copertă care mă fascinează. În ceea ce privește cartea de astăzi, a fost vorba de mai mulți factori care m-au făcut să pun mâna pe ea. În primul rând este o carte grafică și am devenit obsedată de genul ăsta de cărți. Apoi titlul mi s-a părut suficient de misterios ca să mă prindă, iar coperta m-a dus cu gândul la circ, deși pe ea este desenată o barcă.
Nu pot să îți spun prea multe despre poveste, pentru că trebuie să o înțelegi singur. Dar personajul principal este un băiețel care se joacă cu focul la propriu. Acecsta ajunge în casa unchiului său, un om destul de ciudat, care nu îl acceptă prea ușor pe micul musafir. Aici băiatul ajunge să fie părtașul unei povești vechi de generații. Nu înțelege de ce unchiul său trăiește într-o casă atât ded veche, nu știe de unde vin zgomotele dubioase din pereți, dar vrea să afle neapărat care este legătura dintre el și portretele din tablouri.
Mai mult nu-ți pot spune despre acțiunea propriu-zisă deoarece Brian Selznick realizează o carte cum nu te-ai aștepta. Povestea începe cu aproximativ 400 de pagini de desene. Este vorba de o muncă titanică, dar de un rezultat excelent. Nu citești cartea, ci îți pui imaginația la încercare. Ai contururile, personajele, dar trebuie să găsești și codul pentru a îânțelege cu adevărat ce se întâmplă în carte. După aceste multe pagini de desene apare și povestea în scris. De fapt continuarea desenelor, care mai limpezește apele, te ghidează în direcția în care autorul a vrut să ajungi. Urmând ca la finalul poveștii tot tu să fii cel ce trebuie să înțeleagă codul deoarece sfârșitul este din nou compus din desene.
Am citit cartea asta atât din perspectiva unui simplu cititor, dar și din perspectiva unui profesor. Sunt zeci de exerciții de creative writing pe care le poți aduce la clasă atunci când predai. Minunata familie Marvel este o carte care te face să gândești, care îți pune imaginația la încercare și viteza de reeacție pentru că imaginile curg, povestea merge mai departe, dar tu rămâi blocat în desene până când înțelegi cu adevărat ce se întâmplă.
Singurul minus al acestei cărți de literatură universală este că din cauza grosimii este destul de greeu de citit. Cartea este foarte grea și e nevoie de toată puterea fizică pentru a o ține dedschisă și a o putea lectura. Pe lângă tema familiei, în carte apare și o temă destul de dezbătută în zilele noastre, dar nu o îți spun care, rămâne să o găsești tu singur printre paginile volumului.
Eu o recomand atât copiilor, cât și adulților care au uitat cât de frumoase sunt poveștile și care au nevoie de puțină magie în viața lor.