Page turners – luna ianuarie

Andreea Mihăilă  > Cărți >  Page turners – luna ianuarie
0 Comments

Unul dintre lucrurile pentru care nu am prea avut timp anul trecut a fost cititul. Când eram mică mi se spunea că adulții nu mai au atât de mult timp pentru a citit și de fiecare dată râdeam când auzeam asta. Dar, evident, că mi s-a demonstrat contrariul când, după o zi de muncă, nu voiam decât să dorm, iar cititul începuse să piardă teren pe lista priorităților. Evident că nu sunt singura în această situație așa că, împreună cu prietenele/vecinele/colegele-de-facultate am decis că ar fi o idee minunată ca în 2023 să citim împreună, să avem un challenge comun. Ziș și făcut, așa că de acum, pentru 12 luni, vom povesti aici despre cărțile pe care le citim în cadrul micului nostru club de lectură – Page Turners. Regula e simplă: fiecare alege o carte care are legătură cu tema și trebuie să o citească până la finalul lunii. Nu contează că mai citim n cărți în paralel, ci să o terminăm obligatoriu pe aceea.

Ianuarie – luna lui Radu Tudoran

Andreea

În liceu l-am adorat pe Tudoran datorită cărții Fiul risipitor, așa că am început să citesc Maria și marea având așteptări extraordinar de mari… mare greșeală! Spre deosebire de cărțile citite de prietenele mele, a mea a fost publicată spre sfârșitul vieții autorului, așa că este o mare diferență a scriiturii între cele trei titluri.

Maria și Alber se cunosc încă din primele pagini ale cărții pe o plajă. El se îndrăgostește nebunește de ea, dar sentimentele ei sunt amestecate, îl vrea doar când acesta e departe, apoi se plictisește și îl alungă. Dar el rămâne lângă ea. Acțiunea este destul de confuză, personajele apar și dispar fără a avea timp să te familiarizezi cu ele: cămile, un cuplu care nu poate vorbi, dar de fapt nu vor să vorbească unul cu celălalt, un frate și o soră despre care aflăm că nu sunt frate și soră, dar nu știm sigur… Ba chiar, există o întâmplare cu câțiva ciobani și un cățel care m-a făcut să îmi pun întrebarea „ce se întâmplă aici??” Din multe puncte de vedere, opera se aseamănă cu În căutarea oii fantastice a lui Murakami. Deși în ceea ce îl privește pe asiatic, cartea a devenit din ce în ce mai bună, trebuie să recunosc că Maria a fost destul de greu de digerat – atât cartea, cât și personajul.

Acțiunea este împărțită în două momente importante: atunci când sunt amândoi și când Alber pleacă pe mare, lăsând-o pe Maria să ardă de dorul lui. Personajele sunt într-o continuă căutare, sunt confuze în ceea ce privește ceea ce vor și locul unde vor să ajungă.

Un lucru care m-a marcat a fost nevoia ei de a avea un câine, un fel de îmblânzire ca în Micul prinț. Deși era dorința ei să aibă un câine, atunci când îl adopta nu îl mai voia. Și toate patrupedele pe care le-a avut de-a lungul cărții au dispărut, au fugit. Același lucru se întâmplă, mai mult sau mai puțin, și cu Alber. Ulterior, spre finalul cărții, aflăm de ce are nevoie de un câine, dar povestea pare grăbită.

Nu regret că am citit-o, până la urmă pe ea se pot realiza zeci de analize textuale, dar voi avea nevoie de o lungă pauză de la Tudoran și apoi, cine știe, poate încerc și Un port la răsărit.

Ruxandra

Cu toate că lipsa totală de rațiune a Evei a trezit în mine o judecată superficială în timp ce parcurgeam primele pagini ale romanului, aceasta s-a transformat într-un epitom al devotamentului și iubirii nemărginite. Eroina se zbate intre instinct si judecată rațională, pentru ca în final să ajungă sclava instinctului, dedicându-se total unui sentiment doar parțial împărtășit.
Pentru mine, cu toate că pot aprecia loialitatea ei, un astfel de comportament este de neînțeles. Voluptatea cu care simte și fericirea și durerea o transformă pe Eva într-o umbră a ceea ce fusese anterior.

Raluca

Opera Un port la răsărit evidențiază povestea de viață a unui inginer din București proaspăt angajat la o uzină din Liman. Străin complet de societatea din această zonă, protagonistul trebuie să se integreze și să se obișnuiască cu mozaicul de personalități ale personajelor. În Liman totul are o curgere lentă, toți vor să trăiască clipa și nu sunt interesați să evolueze profesional. 

Cartea este structurată în trei părți, iar primele 200 de pagini, partea întâi, dezvăluie experiența de viață și integrarea inginerului în noua societate, dar și schimbarea sa, cufundându-se din ce în ce mai mult în vaporii alcoolului. Această etapă se termină cu afirmația dureroasă a tânărului care nu se mai recunoaște pe sine, spunând: Simt pentru mine o milă amară. Sunt un bețiv, un bețiv! …îngân, cu ochii în soarele răsărit pe malul celălalt.(Tudoran, 2022:102)

Sincer vorbind nu am avut foarte multe așteptări de la acest roman, deoarece opera Toate pânzele sus nu a reușit să mă facă să iubesc scriitura autorului, însă această operă mi-a demonstrat cât de cameleonic este Radu Tudoran. Am ajuns să citesc opera Un port la răsărit datorită referințelor critice de pe copertă, așa cum s-a întâmplat și cu alte romane.

Restul recenziei o găsești pe blogul Ralucăi, dând click aici.

Dacă vrei să iei și tu parte la clubul nostru de carte, pentru luna februarie trebuie să citești o carte clasică.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.