Am spus- o de multe ori că vorba aceea cu „nu judeca o carte după copertă” li se aplică mai mult situațiilor în care judeci oameni, nu cărți. Uneori aleg ce urmează să citesc văzând doar o copertă, doar un titlu, doar un citat care mă captivează într-un mod nebănuit. Cartea Karei Thomas așa a ajuns în mâinile mele, datorită unei coperți care m-a intrigat de prima dată de când am văzut-o.
Povestea este clasică unei cărți polițste. Perioada asta de carantină numai cărți polițiste mi-au picat în mână, așa că mi s-a părut o ocazie foarte bună să o citesc. Povestea are două planuri, prezentul și o crimă ce a avut loc cu 5 ani în urmă. Personajele încearcă să afle ce s-a întâmplat cu adevărat în oraș în momentul în care câteva majorete au murit în decursul a câteva zile.
Situația devine din în ce în mai interesantă în momentul în care majoretele actuale par a avea legături strânse cu cele ucise în urmă cu 5 ani. Un accident suspect de mașină, o criminal care ucide cu sânge rece și o sinucidere învăluită în mister. Acesta ar fi plotul cărții, ideea de la care plecăm. Continuarea? O soră care dorește să facă dreptate, un telefon ascuns nu foarte bine, un bărbat care a dispărut în mod misterios și indicii care apar de unde nu te așteptai.
Un lucru care nu mi-a plăcut la Majoretele este faptul că uneori povestea devine mult prea previzibilă sau prea cheesy, you name it. Sunt câteva detalii care mi se par trase de păr, cum ar fi relația pe care personajul principal o are la începutul cărții sau faptul că unul dintre personaje spune la un momentdat „iartă-mă”, dar nu se explică pe parcursul cărții motivul pentru care ar fi trebuit iertat. Am intuit cumva, dar consider că povestea ar fi avut mult mai multă logică dacă se mergea pe acest fir narativ care să fi fost mult mai explicit.
Recomand cartea celor care vor să citească un roman extrem de ușor, de vară cum mai spun eu, care nu implică un studiu amănunțit asupra elementelor unei cărți polițiste. Cartea poate fi găsită pe site-ul Libris.
