În București, în perioada 5 octombrie – 15 noiembrie se desfășoară proiectul ”D.R.O.G – drame, regrete, opțiuni greșite” realizat și susținut de Primăria Sectorului 1, prin Centrul Cultural al Sectorului 1, cu scopul de a informa și de a preveni dramele care pot rezulta din consumul activ de substanțe psihoactive în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 14-18 ani. |
Din păcate, tinerii ajung să consume droguri pentru a testa o nouă experienţă,din curiozitate, pentru că prietenii din anturaj o fac, pentru că schimbă starea de dispoziţie sau pentru a părea distractivi şi cool. Însă, este important de știut că pot fi cool și prin alte activități, iar pentru acest lucru au fost selectați 6 susținători celebri ai campaniei, urmăriți în mediul online de tineri, pentru a le povesti acestora din urmă cum pot face să fie cool, fără să apeleze la substanțe dăunătoare organismului, care nu fac decât să ducă la drame,regrete și opțiuni greșite. Anda Adam, Speak, Mihai Morar, Giulia, Nicoleta Nuca și Codin Maticiuc și dr. psiholog Dr.Gina Chiriac- Preşedinte al Institutul European de Studii pentru Terapia Copiilor şi Adolescenţilor (I.E.S.T.C.A.) s-au alăturat acestei inițiative și sunt prezenți pe contul de Facebook al proiectului pentru a discuta cu tinerii despre consumul de substanțe psihoactive, cum să fii cool în gașca de prieteni alegând să faci lucrurile diferit și corect, cum să îți găsești activități de relaxare și de ocupare a timpului liber cu lucruri utile și plăcute.Având în vedere situația pandemică actuală, proiectul se desfășoară exclusiv în mediul online prin canalele de comunicare dedicate acestei campanii:Facebook:@d.r.o.g.bucureștiwww.consumulteconsuma.ro Care sunt activitățile desfășurate în cadrul proiectului D.R.O.G – drame, regrete, opțiuni greșite? Pe contul de Facebook al campaniei se comunică zilnic informații despre substanțele psihoactive, dramele care pot urma în urma consumui acestora, cum se ajunge la dependent imediat după prima tentativă de consum, dar și informații științifice oferite de dr. psiholog Dr. Gina Chiriac- Preşedinte al Institutului European de Studii pentru Terapia Copiilor şi Adolescenţilor (I.E.S.T.C.A.). Cei 6 susținători ai campaniei intră LIVE săptămânal, pe contul de Facebook al proiectului, în zilele de marți și joi de la 20.30 timp de 30 – 45 minute alături de comunitatea formată din tineri, părinți și cadre didactice. |