Categorie: Proză

Spun povești. Le caut. Le visez noaptea. Fac scenarii într-o zi, câte filme de Crăciun rulează pe un singur post în luna decembrie. Respir cuvinte. Râd cu gura până la urechi metafore. Plâng rânduri întregi de vorbe. Iubesc în figuri de stil. Mint cu vocale deschise. Când doare, doare hiperbolizat.

Noi, oamenii, avem multe de spus. Paranteze peste paranteze, acolade și linii de pauză și tot nu e de ajuns. Frica cea mai mare? Să mai fie lucruri de zis. Pentru că mereu sunt. Și de fiecare dată, ca după o mini amnezie, toate cuvintele se revarsă în cascadă mult

S-a pierdut undeva între povești frumos scrise și așezate alfabetic pe rafturi. Între cuvinte și vise. Între analiză de text și critică fără valoare. Între culori pastel și cel mai negru negru pe care l-a văzut. Îi tot spuneau să analizeze și a tot analizat până nu a mai rămas

De multe ori am spus că anumite cărți te aleg, că poți fi omul potrivit la momentul potrivit și să ai și norocul ca titlul care urmează să îți schimbe viața să fie acolo. Cu multe dintre cărțile pe care acum le am în bibliotecă la loc de cinste s-a

Liniștea omoară. Distruge spiritul de la prima notă care se aude din ce în ce mai departe. Liniștea îl sperie și pe cel mai curajos dintre noi.  Astăzi liniștea înseamnă o melodie bună pe fundal, un zumzet de serial care se strecoară spre timpan din telefon când îți usuci părul,

E o fugă continuă către nimic. Și nimicul devine cu fiecare zi ce trece din ce în ce mai mare. Și e mult mai departe decât la început. Un fel de Mecca pe care l-am inventat. Sau l-au inventat alții. Un realism magic fără de sens pe care nu ar

copilul închis în turn a obosit să tot caute căi de evadare. îi e somn și e palid. e singur de prea mult timp și toți rechinii din apă s-au săturat să îl tot aștepte. copilul închis în turn a uitat să mai viseze, l-au părăsit toate și toți. înainte