Spre sfarsitul anului 2020, cartea scrisă de Mihai Bendeac și de mama sa, Emilia, abia ajungea la tipografie și urma să se vândă într-un număr-record de exemplare: 10.000 în mai puțin de 24 de ore. Cei doi autori au anunțat încă înainte de lansare că vor dona toate încasările din vânzarea cărții către cauze nobile, iar Editura Bookzone s-a alăturat acestui demers caritabil.
Astăzi, la 4 luni de la lansarea oficială, „Jurnalul unui burlac. Conversații cu mama” este motivul pentru care spitalul Fundeni a primit o noua donație de 100.000 de euro din partea autorilor și editurii Bookzone, prin intermediul Fundației Metropolis, astfel spitalul putând să finalizeze renovarea secției de nefrologie pediatrică.
„Întotdeauna am crezut că o donație îți poate provoca o bucurie infinit mai mare decât achiziționarea unor pantofi scumpi. Așadar, motivul pentru care voi continua pe acest drum este egoist: îmi provoacă plăcere. Sunt prea egocentrist ca să mă pot suspecta de generozitate. În orice caz, sper ca din vânzările acestei cărți, din vânzările următoarei cărți și din cei 20% pe care îi donăm din campaniile online, să putem ajunge cât mai repede la un milion de euro donați. Mulțumim celor care au achiziționat cartea. Dacă au mai și citit-o, recunoștința noastră crește exponențial”, a declarat Mihai Bendeac.
„De când mă știu, îmi place să ofer. Menționez că, inclusiv atunci când cumpăr cadouri, nu am niciodată răbdare să aștept până în ziua când persoana împlinește un număr de ani sau până la Crăciun și mai mereu le înmânez înainte. Nu m-aș fi gândit acum un an că se va atinge o astfel de sumă. E ireal! Sunt foarte fericită!” a declarat Emilia Bendeac.
200.000 de euro au fost donați Spitalul Fundeni, banii provenind din încasările rezultate din vânzarea unui număr record de peste 60.000 de exemplare ale renumitei cărți. Mulțumirile nu merg doar către autori, ci și către toți iubitorii de carte fără de care toate acestea nu ar fi fost posibile. Dacă vrei să contribui și tu, poți comanda cartea „Jurnalul unui burlac. Conversații cu mama” de pe site-ul Bookzone.ro: Cartea Jurnalul unui burlac – Conversații cu mama – Mihai Bendeac (bookzon