Tanti L. a fost cea mai nonconformistă persoană pe care am cunoscut-o. De la parterul blocului parcă știa tot ce se întâmpla în jurul ei. Din apartamentul său venea mereu un miros de țigări care niciodată nu mă deranja – deși atunci când fumau alți adulți preferam să ies din încăpere. Părul alb și ochii ăia albaștri cu care parcă-ți citea în suflet au rămas cu mine și astăzi când nu o mai văd decât prin cei care au cunoscut-o și ei.
Tanti L. a avut grijă de mine în ziua aia în care parcă toată lumea s-a năruit, când eram prea mică să înțeleg de ce oamenii din jurul meu alergau haotic și dispăreau, iar eu stăteam cu copiii în fața blocului. Ea îmi pregătea ceva bun, în timp ce eu “pescuiam” pe covorul ei din sufragerie. Asculta muzică bună și mereu mirosea a prăjituri din bucătărie.
Râdea mult și mă făcea și pe mine să râd. Avea multe moduri în care mă striga, nu mi le mai amintesc pe toate, dar știu că unele mă făceau să roșesc, pentru că era singurul adult din jurul meu care nu se ascundea și îmi vorbea ca unui om mare.
Într-una din zile, în bucătăria ei era o bucată mare de tort pe masă. Am rămas cu gândul la ea și în seara aceea i-am povestit mamei despre bucata de tort din care mi-aș fi dorit să mușc. Tanti L. avea darul de a te descoase, așa că povestea despre fetița care poftise la o bucățică de tort și căreia i-a fost prea rușine pentru a cere a ajuns la ea. Ceea ce a urmat este lecția pe care și acum, la mai bine de 25 de ani distanță, mi-o amintesc ca și cum ar fi fost spusă ieri: mereu să spui ceea ce îți dorești. Dacă ceilalți nu vor vrea să îți dea, măcar ai încercat. Dar niciodată să nu renunți, să încerci.
Astăzi, Tanti L. nu mai este, dar încă simt mirosul de țigară specific, aud uneori râsul ei colorat și îmi amintesc că, mică fiind, mă gândeam că era o persoană mult prea extrovertă (nu că aș fi știut cuvântul ăsta atunci). Dar astăzi, îmi dau seama că o bucățică din mică din mine este ea, atunci când spun exact ceea ce gândesc și când îmi scapă vorbe colorate.
Nu știu ultima dată când am văzut-o pe tanti L., dar a fost ceva ani mai târziu când încă râdea zgomotos și trăgea din țigară spunând povești. Însă azi cer mereu din bucata de tort și îi învăț și eu la rândul meu pe ceilalți să ceară. Și astăzi, 25 de ani mai târziu, sunt sigură că tanti L. nu se referea la o bucată de tort.
