Te simțeam în fiecare zi în care nu erai acolo. Era ca și cum nu dispăruseși niciodată. Era ca și cum aveam un înger păzitor care mă veghea încontinuu, numai că îngerul meu nu avea aripi și se pierdea în mulțime foarte greu.
Am vrut atât de mult să fii mai aproape încât la un momentdat te scriam pe piele. Te desenam fără să am pic de talent, dar cunoșteam toate liniile din palma ta dreaptă așa că nu-mi era greu să îmi fac constelații pe piele.
Mie îmi e atât de frică de durere încât prefer să trăiesc cu tine în piele.
