The Harp Bakery devine singura locație specializată pe mic dejun din Piata Unirii, cu program zilnic de la ora 8.00. Băieții de la Noaptea Târziu, Nicoleta Nuca, Jazzy Jo, Deea Codrea, Ioana Visanescu, Ionuț Sava, Roxana Maya, Sensy, și mulți alții s-au bucurat de un start energizant al zilei de marți, așa cum te poți bucura și tu de azi înainte. Cum îți poți începe ziua la bakery? Trezirea se face la ora 8.00 odată cu deschiderea locației cu un Energy boost preparat din mere, portocale, morcov și ghimbir. Dacă eșți la dietă te poți bucura de un suc Detox cu morcov, mere, sfeclă, lămâi, fresh de portocale, grapefruit sau limonadă. Pentru miculdejun, ai foarte multe preparate dintre care să alegi: Ouă Florentine – ouă posate așezate pe un foietaj crocant, cu spanac și mozzarella și sos olandez; Ouă țărăneșți așezate pe pat de cartofi amestecați cu bacon, mozzarella, roșii și pătrunjel, fix ca în copilărie, ca micul dejun pregătit de bunica; Ouă gratinate – așezate peste ciuperci, bacon și roșii și mozzarella. Nici persoanele care respectă o dietă strictă nu au fost uitate și se pot bucura de un mic dejun light cu ouă posate, avocado și legume la grătar. La The Harp Bakery se poate servi și prânzul sau cina, nu doar micul dejun. Un meniu vast, cu imagini îți va trezi poftele, cu siguranță: file de pui în crustă de nachos, creveți în sos de vin, hummus și tabbouleh, mușchiuleț de porc cu cartofi gratinați, spanac cu 4 feluri de brânză, penne gratinate cu spanac, pappardelle cu pui și ciuperci, pappardelle cu fructe de mare, penne carbonara, penne AOP, penne quatro formaggi, pizza de diferite feluri. Deserturile îți vor face cu ochiul din vitrină și te vor convinge să cazi pradă dulciurilor. |