Poveștile de adormit adulți sunt altfel.
Închidem uși. Clădim ziduri înalte. Scriem povești pe care nu le citește nimeni. Cioplim porți din piatră. Și tot sunt oameni care le trec, care le sar, care le sparg. Oameni care distrug bariere, care au cheia și nu înțeleg că o ușă încuiată de trei ori este un semn de a te întoarce din drum, nu de a te face confortabil. Oameni care acolo unde văd lacăte nu se opresc, ci vor cu tot dinadinsul să le distrugă. Astea sunt poveștile adevărate, care lasă urme.
Purcelușul din poveste a avut noroc doar pentru că lupul nu a apăsat niciodată pe clanță.
