Cărți

111 cele mai frumoase poezii de dragoste din Literatura Romana

Poezia nu a fost Întotdeauna preferata mea. În generală și în liceu nu o puteam înțelege, dar facultatea examenele m-au făcut să fiu atrasă de ea. Poezia nu este pentru oricine, deși prin ea poți descoperi o lume cu totul și cu totul diferită de proză. Tocmai din acest motiv am vrut sp pun mâna pe 111 cele mai frumoase poezii de dragoste în luna martie, pentru că voiam să încep primavara cu ceva noua.

Poeziile pe care le vei găsi în această carte sunt menită să te treacă prin toate stările emoținale posibile. Crtea este împărțită în trei părți, mai bine spus în trei etape ale iubirii. 111 cele mai frumoase poezii de dragoste este o odă adusă dragoste, o carte pentru cei ce au simțit cu adevărat fiorii unei zile în care numai tu și el existați, dar și pentru aceia dintre noi a căror poveste de dragoste s-a terminat.

Am citit destulă poezie în ultimii ani, critică despre ea și poeți de care nu a mai auzit nimeni care nu este în branșa filologilor, ca să îmi dau seama că cei de la Nemira au făcut o treabă cu adevărat bună cu selecția pe care au realizat-o. Deși pe mine prima dată m-a fascinat la această carte coperta, pe care atunci când am văzut-o am spus că nu există ceva mai frumos, colecția de poezii nu este de menajat. Îi avem pe Eminescu, Cărtărescu, Bogza, Blaga, nume cu care ne-am tot întâlnit de-a lungul anilor de școală. Dar apar și nume pe care mulți dintre noi probabil le vedem pentru prima dată: Miron Radu Paraschivescu, Sorin Gherguț și alții.

Cartea este o poezie ea însăși. Te răscolește, te încarcă cu emoție și te face să îți amintești că o carte de poezie este absolut fabuloasă dacă ajungi la vârsta la care să o înțelegi.

Eu recomand 111 cele mai frumoase poezii de dragoste tuturor iubitorilor de frumos, acelora care sunt îndrăgostiți de literatură sau celor care nu au foste mult timp pentru a deschide o carte. O poezie pe zi nu a dăunat niciodată, așa-i? În plus, cartea este atât de frumoasă încât poți să o dăruiești oricui, este imposibil să existe cineva căruia să nu-i aducă un strop de fericire. Mie îmi înfrumusețează biblioteca și-mi aduce primăvara în casă!

 

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.