Evenimente&Loisir

Am incercat pentru prima data mancare turceasca la Turquoise Restaurant

Având în vedere că îmi place să încerc lucruri noi, era greu să refuz invitația la Turquoise Restaurant. După nume îți poți da seama că zilele trecute am mâncat pentru prima dată la un restaurant turcesc și mi-a plăcut extrem de mult experiența pe care am avut-o acolo.

Cea mai proastă parte în a comanda mâncare pe care nu ai mai gustat-o niciodată este că e complicat să știi ce o să îți placă. Aici a intervenit ospătarul de la restaurant care a avut grijă să ne spună de fiecare dată lucruri despre preparatele alese. În plus, am aflat cum se pronunță multe dintre preparatele din meniu și câteva povești foarte drăguțe despre Turcia și mâncărurile ei.

Eu am luat masa de prânz la Turquoise Restaurant și, deși nu mă așteptam, am petrecut aproape 3 ore într-o atmosferă idilică, cu muzică turcească pe fundal și cu mult soare. Spun asta pentru că restaurantul are o mulțime de geamuri, mai ales pe tavan, iar lumina intră foarte frumos în local.

Bucătăria turcească a influențat bucătăriile vecinilior, incluzând și România. Rețetele culinare diferă de la o zonă la alta, în funcție de tradiții și de geografie. Sudul este faimos pentru rețetele de kebab, baklava și kadayif . În partea de est, bucătăria turcească folosește mult maslinele și uleiul de măsline datorită cultivării lor intense în zonă.

În ceea ce privește mâncărurile pe care le-am degustat toate mi-au plăcut extrem de mult. La Turquoise Restaurant o să vezi că porțiile sunt extrem de mari și că ai o varietate foarte mare de produse din care să alegi.

La începutul mesei ni s- adus un fel de pâine cu unt care mie mi-a plăcut extrem de mult mai ales că pâinea caldă a fost întotdeauna slăbiciunea mea. Apoi  am continuat masa cu un fel de pizza turcească și cu Icli Kofte. Apoi a urmat un Adana Kebap care mi s-a părut cu adevărat demențial, iar la desert am încercat cea mai dulce Baklava cu fistic.

Dacă vrei și tu să încerci rpeparatele celor de la Turquoise Restaurant, localul îl găsești pe Theodor D. Sperantia, nr. 96 (zona Decebal).

 

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.