Sunt unele dimineți în care aș vrea să îmi ascund capul sub pătură și să dorm până la prânz. Uneori când mă trezesc mă aștept să îmi găsesc micul dejun deja pregătit și hainele frumos împăturite pe fotoliu. Sunt dimineți în care aș vrea să aibă cine să îmi spună să merg la geam să mă bucur de zăpadă. Nu am mai făcut asta de mult timp.
Când crești se duc multe.
Oameni, momente, timp liber. Rămân multe, multe amintiri, regrete – dacă nu ai reușit să faci pace cu tine- și veșnica întrebare „sunteți siguri că nu pot să fiu iar mic?” Cu fiecare an ce trece apar mai multe întrebări ca asta, în fiecare dimineață te trezește o alarmă zgomotoasă în locul mamei care te vede zgribulit și te-ar mai lăsa să dormi, dar nu o face pentru a nu întârzia la școală.
Anii trec și micul dejun se ia pe fugă, fără ciocolată cu lapte și pâine cu gem. În unele dimineți fugi pe ușă fără să îți dai seama că ai uitat apa clocotind pe aragaz.
Când crești apar multe
Îți uiți capul, zăpada nu mai este decât un motiv de a te plânge. Aștepți vacanța, dar vacanța ta nu înseamnă treziri în mijlocul zilei, ci muncă. Apare o dorință nebună de evadare. Mai știi momentul ăla în care evadarea însemna să fugi de părinți, să fii singur și independent? Când ești mare ai toate lucrurile astea și încă câteva, dar abia aștepți Crăciunul pentru a fugi acasă, pentru a simți miros de prăjituri și de brad.
Sâmbetele alea în care se dădea cu aspiratorul, pe alea le mai știi? Zilele alea în care nu pricepeai de ce în weekend nu poți dormi. Oricum dormeai suficient în fiecare zi, dar sâmbetele erau speciale. Și ai tăi se trezeau că vor să facă curat fix atunci. Acum te trezești tu cu noaptea-n cap într-o dimineață de sâmbătă și-ți faci liste de cumpărături și planuri despre de unde să începi curățenia.
Când ești mare ți-e dor.
Îi vezi pe alții și parcă ai vrea să fii și tu ca ei. Îți amintești emoțiile din dimineața de Crăciun? Nerăbdarea din Ajun? Nebunia cu care alergai la brad și zâmbetul până la urechi? Uneori mi-e dor de toate astea și de multe altele. De greșeli, de nopți pierdute la telefon, de patru pereți care adăposteau tot ceea ce eram.
Am mai crescut un an și deși sunt înconjurată de toată copilăria din lume, mie tot mi-e dor.
