Există câteva restaurante în București pe care le preferăm. Fie că e vorba despre ambient, de mâncarea după care visăm sau de amintiri pe care le-am creat acolo. Sunt locuri în care revenim iar și iar și locuri care au păstrat câte o bucățică din noi. Și sunt locuri pe care le redescoperim după ceva timp și le punem la loc de cinste în lista noastră.
La Trattoria della Nanna am ajuns în weekend după o zi în care am avut amândoi nevoie de ceva diferit. Fusesem la un film și am spus să luăm o cină într-un loc, care credeam noi, că e nou. Un prieten bun ne-a recomandat locul așa că am spus să îi dăm o șansă. Doar că cu cât ne apropiam mai mult de restaurant, cu atât ne dădeam seama că e aproape de un restaurant cu grădină la care fusesem vara trecută cu niște oameni speciali. După vreo 15 minute de mers ne-am dat seama că grădina un fusesem în vară, era de fapt grădina Trattoriei della Nanna. Eu asta numesc mâna destinului!
Interiorul este mic și extraordinar de îmbietor. La Trattoria della Nanna Muzica se aude în surdină, lumina e caldă și florile de pe masă te fac să zâmbești. Atmosfera e cu totul altfel într-o seară rece, în care parcă ți-e dor de niște paste făcute exact așa cum ar trebui să fie!
Meniul e cuprinzător și poți găsi preparate pentru toate gusturile. Noi am ales să începem masa cu un platou de antreuri selecționat de bucătar. Și a fost un platou imens, care conținea atât brânzeturi, cât și multe legume pe grătar, o bucurie de gusturi care a precedat tot ce a venit pe urmă. Lângă platou am avut focaccia și recomand să îi rugați pe cei de la bucătărie să vă aducă toate tipurile: simplă, cu usturoi și parmezan.
Apoi au urmat unele dintre cele bune paste pe care le-am mâncat eu. Am ales o porție de paste cu fructe de mare – sau, cum spune Andrei, clasic pentru mine -, iar el a ales spaghetti carbonara. A fost curcubeu pe cerul gurii. Pastele gătite perfect, iar în ceea ce mă privește, fructele de mare au fost cea mai bună alegere posibilă. În meniu există multe tipuri de paste, unele dintre ele care sunau minunat, dar noi suntem oameni ai obișnuinței.
Bucuria serii a venit la final. Și nu, nu e vorba de desert, ci de un cotlet tomahawk la grătar cu cartofi wedges. Nu există cuvinte să descriu cum sfârâia carnea pe plita încinsă. De asemenea, gustul a fost de nedescris. Eu nu sunt fana oricărui tip de carne și a fost prima dată când am încercat tomahawk, dar cu siguranță nu ultima! Carnea se topea în gură, iar cartofii aveau un iz de usturoi care mergea de minune cu ea.
Acum un an când am ajuns acolo la recomandarea prietenilor noștri am gustat pizza și vă spune că s-a mâncat toată atunci!
Restaurantul e cochet, te duce cu gândul la Roma și te face să visezi la următoarea vacanță!
