Nu suntem nici pe jumătate sfinții care ne visăm a fi

Proză

Dacă ar trebui să vorbim despre greșeli ne-am da seama că nu suntem nici pe jumătate sfinții care ne visăm. Am dat-o în bară pe aceleași melodii, cu sfinți adevărați privindu-ne. Am aruncat pe geam tot atâtea sentimente câte am lăsat să intre pe ușă. Dacă ne-am uita în oglindă de fiecare dată când greșim ne-am da sema că Lucifer a fost doar prima picătură. Am realiza că el stă singur în Infern nu pentru că nu ar avea cine să-i țină companie, ci pentru că suntem prea fricoși să acceptăm ce suntem.

Am greșit aruncându-ne în brațe străine, ne-am încălcat toate jurămintele și ne-am gândit doar la noi. Asta pentru că atunci când greșești, pentru câteva minute, te simți bine. Pentru că ăla e momentul în care ești tu cu adevărat.  Nu te-ai întrebat niciodată de ce ai acceptat un fum în plus? De ce ai spus „o să fie ok mâine”? Pentru că atunci erai tu, pentru că atunci când ai greșit ai fost liber. Haosul ăla din inima ta a ieșit la suprafață și nu te-ai mai temut. Greșeala aia părea atunci cel mai de efect medicament.

Dacă ar trebui să vorbim despre greșeli ne-am da seama că avem tot corpul plin de ele, doar că uneori învățăm să le acoperim prea bine cu haine.

1 thought on “Nu suntem nici pe jumătate sfinții care ne visăm a fi”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *