Undeva între adolescență și maturizare au început să îmi placă misterele. Mult. Unii ar spune că prea mult. Și totul a început de la cărți. Apoi am extrapolat pasiunea și în alte domenii: filme, escape room-uri și altele. Dar totul a început cu o carte a lui Dan Brown care nu m-a lăsat să dorm până nu am ajuns la final și nu am înțeles ce se întâmpla cu personajele. De atunci astfel d e cărți au un loc special, atât în bibliotecă, cât și în inima mea.
Pe Igor Bergler l-am întâlnit prima dată acum câțiva ani la un târg de carte unde prezenta una dintre cărțile pe care le publica la acea vreme. Înafara faptului că cei mai mulți oameni veniți la târg se aflau la standul unde vorbea, nu pot să spun că am dat prea mare importanță celui care astăzi m-a uimit cu priceperea sa scriitoricească. Un autor român contemporan care reușește să te prindă cu stilul scrierii și care creează adevărați mastodonți literari, nu ar trebui ratat.
Minciuna lui Michelangelo este o carte recentă care a făcut multă vâlvă încă de la lansare. Având un total de 656 de pagini, volumul spune o poveste veche de mii de ani și vrea să demonteze multe dintre lucrurile pe care noi oamenii le credem astăzi. Este o carte de ficțiune, o poveste despre biserică, mituri, dorințe, planuri și decizii care pot afecta tot globul dacă ar fi cunoscute de masa populației.
Nu degeaba am vorbit la început despre Brown, pentru că acest volum mi se pare că are ceva din nebunia lui, dar este mult mai mult decât atât. Vorbim despre cardinali uciși în Mexic, despre conspirații care încep să iasă la lumină și care pot afecta un popor întreg, dar și despre un „detectiv” care ajunge într-un orășel uitat de lume fiind invitat de oamenii de acolo. Doar că… lucrurile nu stau chiar așa!
Recomand cartea celor pasionați de mistere, dar trebuie să menționez încă de la început că nu e o lectură ușoară. Povestea curge lin, dar multitudinea personajelor și acțiunile care se întrepădrund fac din acest roman unul care trebuie citit în tihnă, fără să te gândești că „în două zile în voi da gata”.
Cartea poate fi găsit pe site-ul Libris