mihaila.andreea.nicoleta@gmail.com

Ferma animalelor. Roman grafic – George Orwell

0 Comments

Ferma Animalelor este unul dintre romanele alea care mie mi-au intrat imediat în suflet. Tematica, modul de a descrie personajele și acțiunea, toate au făcut a acest roman să devină unul extrem de important pentru mine și de fiecare dată când am fost întrebată de o carte, l-am dat drept exemplu.

Problema a intervenit acum câteva săptămâni când unul dintre elevii mei a prezentat acest roman la clasă. Deși este o carte de referință, tematica este destul de greoaie pentru un elev de 12 ani așa că am tot încercat să îmi dau seama cum ar putea această carte să devină mult mai accesibilă.

Răspunsul a venit într-o zi de la librăria Libris când am primit varianta grafică a cărții. Destin sau nu, consider că a picat exact la fix!

Romanul grafic este unul dintre preferatele mele și consider că transformând o carte mai greoaie într-un astfel de roman poți să ajungi cu titlul la orice cititor. Spre exemplu, am recitit cu mare interes povestea și sunt sigură că un elev de gimnaziu va înțelege mult mai ușor această variantă a cărții decât pe cea clasică.

Dacă ar trebui să îi găsesc un punct negativ acela ar fi ilustrațiile. Nu au fost neapărat pe placul meu, dar cunosc persoane cărora li s-au părut extrem de interesante și în concordanță perfectă cu textul.

Varianta grafică menține aceeași direcție ca romanul obișnuit, povestea este aceeași, personajele de asemenea, doar modul de scriere este simplificat. Dar asta nu înseamnă că tema nu este tratată cu seriozitate. Ba chiar, consider că romanul îi poate ajuta și pe profefsorii de istorie care trebuie să predea anumite lecții greoaie la clase mici.

Recomand acest volum iubitorilor de romane grafice, copiilor care vor să știe mai multe despre sistemele politice și celor care știu că nu poți da  niciodată greși cu Orwell.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *