Nu este un secret pentru nimeni faptul că sunt o fană a cărților istorice. Ba dimpotrivă, în ultimele luni chiar am încercat să promovez și mai mult acest tip de cărți pe blog și nu numai. Stasiland este un dintre cărțile care a circulat în ultimul timp pe internet. Toată lumea o avea sau voia să o aibă. Așa că era destul de previzibil să pun și eu mâna pe ea.
Am vorbit săptămânile trecute despre căți ce se axau pe problematica Lituaniei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar acum, odată cu Stasiland, a venit momentul să vorbesc despre Germania. O Germanie a Zidului Berlinului. O Germanie a extremelor, a poveștilor triste și a oamenilor ce au fost despărțiți.
Nu pot rezuma cartea și nici nu îmi doresc să fac acest lucru pentru că Stasiland trebuie citit și simțit. Volumul Annei Funder trebuie trecut prin filtrul propriei percepții. Cartea este o poveste despre cum oamenii au fost separați și uitați. O poveste despre o Germanie divizată și despre cum greșelile din trecut nu trebuie repetate niciodată.
Una dintre poveștile cele mai impresionante este a mamei care a fost despărțită de copilul său la Zidul Berlinului. Un popor a fost divizat și din această împărțire brutală au rămas poveștile. Au rămas oamenii care au văzut cu ochii lor ce înseamnă să fii neînsemnat. Au rămas sutele de istorii pe care nu o să le aflăm niciodată.
Stasiland este o carte de istorie universală pe care aș recomanda-o celor care sunt pasionați de trecut și, mai ales, de perioada nazismului. Deși poate fi ușor înțeleasă și de cei care nu sunt familiarizați cu istoria Germaniei, eu consider că un cunoscător va aprecia mai mult poveștile.
Cartea este ușoară, autoarea nu folosește metafore complicate, ci mai degrabă a scris cartea sub forma unui articol de ziar sau al unui interviu, depinde la ce poveste face referire.
Consider că Stasiland este genul de carte pe care să o citești încet, fără a fi presat de timp. Este genul de lectură de seară. Cu fiecare poveste vei fi și mai aproape de o istorie pe care ar trebui să ne bucurăm cu toții că nu am trăit-o.
