Fiecare nouă generație pe care o îndrum aude de la mine următoarele întrebări: cum te numești?, care este pasiunea ta?, ai un film/serial preferat?, care este cartea preferată? Și deși întrebările nu se schimbă, răspunsurile pe care le primesc mă uimesc de fiecare dată. Dar, pentru că așa este corect, după ce copiii îmi răspund la întrebări, trebuie să le dau și eu răspunsuri. Cel care nu s-a schimbat niciodată este faptul că nu pot spune o singură carte care m-a marcat. Amintesc mereu de Eseu despre orbire și apoi menționez că există doi scriitori marcanți fără de care drumul meu ca cititor nu ar fi fost complet: Zafon și Mihail Drumeș.
Pe cel de-al doilea îl numesc responsabil pentru tot ceea ce sunt ca om din punct de vedere profesional. Nu e o surpriză că nu mi-a plăcut să citesc dintotdeauna, dar când am pus mâna pentru prima dată pe o carte de-a lui, am simțit magie. Și de acolo nu m-am mai oprit. Dar călătoria mea nu a fost completă până acum, deoarece în adolescență am citit doar 3 cărți scrise de el. Cazul Magheru părea că întotdeauna e prea departe, niciodată nu puteam să pun mâna pe acest volum despre care recunosc că nu știam NIMIC înainte de a-l citi.
În facultate am avut o polemică cu unul dintre profesorii mei preferați pentru că îmi explica că Drumeș nu are o valoare literară atât de impresionantă ca alți scriitori. Asta nu m-a împiedicat niciodată să îl consider un scriitor perfect pentru mine. Și toți copiii care l-au citit – a apărut de multe ori pe lista de lecturi suplimentare – mi-au dat dreptate.
Trebuie să menționez încă de la început că povestea lui Magheru nu se aseamănă cu niciuna dintre celelalte povești ale lui Drumeș. În primele câteva zeci de pagini aflăm povestea lui Ilarie, un tânăr plin de viață, intelectual, care ajunge să treacă dintr-o dramă în alta. La nici 20 de ani cunoaște moartea mai mult decât un bătrân care și-a înmormântat familia. Băiatul trece printr-un șoc în momentul în care dragostea îi este luată de lângă el. Dar ajunge medic pentru că ființa iubită i-a spus că ar fi priceput în această meserie. Se mută la Pitești și timpul trece pe lângă el în timp ce ajunge să se cunoască cu majoritatea oamenilor importanți din oraș.
După puțin timp de la mutare, Ilarie trece printr-un alt incident nefericit, un accident de ale cărui urmări va fi puternic afectat pe parcursul următoarele luni. Întreaga carte spune povestea acestui accident și a urmărilor sale, ale oamenilor care au murit, dar și a celor care au rămas să își spele păcatele. Ilarie va încerca să își calce pe inimă și să ducă o viață lipsită de griji. Dar acest lucru nu e posibil pentru psihiatrul cu care norocul și ghinionul se joacă încontinuu.
Recunosc că opera nu a ajuns atât de ușor la inima mea precum Elevul Dima dintr-a șaptea sau Invitație la vals, dar povestea este una care merită urmărită. Au existat și momente în care am simțit că acțiunea nu curge suficient de rapid și că unele situații au fost trase de păr, dar povestea e bună dacă ne gândim că Drumeș nu e recunoscut pentru poveștile sale polițiste. Am repetat un lucru zilele acestea: dacă nu știam autorul operei nu aș fi putut ghici nici într-un milion de ani că este Drumeș. Și asta spune multe despre scriitor.
Cartea poate fi comandată de la Libris.
