E ca atunci când ajungi ultimul la propria petrecere și ție ți-a mai rămas doar o singură bucată. Cea mai mică, cea pe care nu a vrut-o nimeni. Și stai în fața ei: o savurezi până la ultima înghițitură, dar visezi la întreg. E ca și când ești singurul vinovat pentru că viața te-a întârziat, singurul vinovat pentru oamenii nerăbdători din jurul tău.
Din când în când trebuie să îți cumperi singur prăjituri. Fară vreo ocazie. Să te bucuri singur de propriul tort într-o zi oarecare. Ăsta-i visul.
