De ce Hamlet?
Când stingea lumina era ea. Cu defecte sute și fără regrete. Lumina dispărea și acolo rămânea doar ea și sufletele pe care le-a cunoscut în decursul anilor cărora le-a pierdut șirul.
Era o necunoscută pentru ceilalți, cădea masca, era ea cu adevărat – un nimeni. Plină de zel, cu dorințe, vise amestecate, era atât de aproape de varianta ei adevărată încât uneori i se făcea frică.
Era doar un Joker care nu știa să zâmbească, un Oedip care nu alegea izbăvirea, un Hamlet nebun de-a dreptul sau un desen fără contur. Nici măcar ea nu mai știa.
Când stingea lumina nu mai erau sentimente, oameni, amintiri. Erau doar pericolul, nebunia momentului în care orice era posibil și dorința ca soarele să nu mai răsară niciodată.
