Când am început să scriu pentru prima dată am făcut-o pentru mine. Uram ideea de a ține un jurnal, deși îmi doream unul. Cuvintele veneau mult prea repede și nu puteam să le țin în mine suficient de mult pentru a le scrie pe hârtie. Am descoperit paginile albe ale blogului și nu am reușit să le mai închid. Au trecut aproape opt ani de când scriu și eu încă mă simt ca la început.
De fiecare dată când a fost nevoie să spun ceva despre mine, eu am început cu asta: am un blog. M-am mândrit în lună și în stele cu micul meu colț, cu locul unde am învățat despre mine și despre alții. Cu locul unde am vărsat sentimente. Am cunoscut oameni, am trăit sute de experiențe plăcute și toate astea doar datorită faptului că am vrut să scriu.
Pe 18 mai 2016 am făcut o alegere, să las munca de pt ani în urmă și să p iau de la capăt. Un nou nume, o nouă casă, un nou început, aceeași oameni. Anul ăsta a trecut mai repede decât mă așteptam. Anul acesta am înțeles ce înseamnă să rămâi fără un loc al tău. Am pierdut munca de câteva luni în doar zece minute de neatenție. Din partea mea, din partea altora, nu mai contează, important este că am înțeles că dacă rămân fără o pagină albă mi-e teamă.
Anul acesta am încercat să o iau de la capăt cu blogul și cred că asta a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o până acum. Tot în acest an am decis să mă întorc la ceea ce mă caracterizează cel mai bine – proza. Și am început să scriu iarăși rânduri din suflet, rânduri care mă apăsau sau pur și simplu cuvinte care aveau nevoie să fie așternute undeva.
A trecut un an de cât m-am mutat în căsuță opt și aproape opt ani de când am decis că sunt un om al cuvintelor și că mi-ar fi imposibil să renunț la acest statut.
Mi-aș ura la mulți ani, dar nu o fac. Mi-aș ura multă inspirație, dar știu că muza mea apare doar atunci când deadline-urile sunt din ce în ce mai aproape. Mi-aș ura cât mai multe articole, dar pentru asta am nevoie de timp.
A trecut un an de când m-am mutat pe domeniu și aproape opt ani de când scriu și pasiunea asta pare că nu va dispărea niciodată.
