IT este filmul pe care l-am așteptat cu sufletul la gură în ultimele luni. De ce? Nu pentru că știam foarte multe despre acțiune, ci pentru că este ecranizarea unei cărți ce a fost scrisă de Stephen King, cel care a scris câteva volume care m-au speriat de moarte.
Nu am crezut niciodată că o să îmi placă filmele horror. Ba chiar mai mult, când eram mică îmi era frică până și de umbra copacului din fața geamului. Da, eu am avut un copac creppy care mă făcea să dorm cu capul sub pătură toată noaptea. Dar am crescut și filmele văzute cu prietenii seara au început să fie, în mare parte, horror. Nu știu când a avut loc declicul, dar am învățat când să stau cu mâinile la ochi (deși tot reușesc să mă sperii) și când să mă bucur de „acțiune” – dacă o pot numi așa.
IT, ecranizarea cărții cu același nume scrisă de Stephen King, a fost unul dintre puținele filme horror pe care le așteptam de ceva vreme. Cărți de King am mai citit și multe ele m-au făcut să nu mai dorm noaptea, dar despre IT nu știam mai nimic.
Povestea are loc la sfârșitul anilor ’80, atunci când copiii din oraș încep să dispară brusc. Bill, fratele unuia dintre acești copii, este sigur că disparițiile au legătură cu canalizarea orașului așa că pornește o expediție pentru a îi găsi pe dispăruți. Tema principală a filmului este teama și modul în care treci (sau nu) peste ea, îmbinată cu bullying-ul și o relație dubioasă între tată-fiică despre care nu ne sunt date decât câteva mici indicii.
Cei 8 prieteni duc o luptă cu ei înșiși și abia mai apoi cu Pennywise, clownul dansator. Realizat în stilul celebrului serial Stranger Things, filmul nu are cum să nu te prindă. De la glumele spumoase dintre cei 8, până la linia sonoră și acțiune, totul este calculat cu o mare atenție.
Ce îl diferențiază de alte filme de același gen este faptul că e mult mai greu să te sperii. Probabil din cauza faptului că personajele principale sunt copii sau poate pentru că mie personal Pennywise mi s-a părut chiar simpatic din când în când (da, probabil că m-am lăsat păcălită de ochii ăia sclipitori). Consider că e posibil ca filmul să sperie de moarte un copil mic, dar un adult s-ar putea să privească filmul puțin mai la rece și să fie impresionat de cu totul alte detalii.
