Joc&joacă

0 Comments

Într-un minut ești în fața blocului, împărțiți bomboane și aveți cele mai urâte tunsori din lume, iar în secunda următoare iei metroul spre muncă și nu înțelegi: CÂND? CUM? UNDE?

Când a trecut timpul și ai ajuns în adidașii omului muncitor care trebuie să aibă grijă de propria familie? Care și-a lăsat părinții nu pe prispă, ci în orașul natal? Care nu mai poartă nici numele pe care atunci când îl strigau profesorii înmărmurea?

Cum a ajuns să se trezească în fiecare dimineață după doar 4-5 ore de somn și să îi învețe pe alții? Copilul de atunci dormea până la prânz și chiar ura sâmbetele de curățenie. Ironic,nu? Copilul ăla s-a transformat în mama lui. Cum a trecut timpul peste copilul pe care-l luai greu la 10 în casă și care adormea dimineața vorbind la telefon?

Unde a dispărut scara blocului? Și punga cu bomboane? Și unde s-au dus zilele în care se prefăcea bolnav doar pentru că nu mai suporta să plece la 6.30 cu același autobuz spre liceu? Sau reversul medaliei, diminețile în care mersul cu autobuzul erau cea mai bună parte a zilei pentru că râdea până la refuz și avea timp să povestească TOT. Acel tot nu e important acum, dar atunci era.

S-au dus tunsorile urâte, le-au luat locul tuburile de vopsea. Și curățenia se face în orice zi, nu doar sâmbăta. Și autobuzul e un metrou acum, dar diminețile sunt pentru muzică, nu pentru vorbit.

Singurul lucru care le-a schimbat pe toate celelalte e copilul care nu a învățat cum să se oprească din crescut.


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.