Cărți

Jurnalul Annei Frank – adaptare grafică

Jurnalul Annei Frank este una dintre cărțile pe care pusesem ochii de mult timp. Încă din liceu m-au pasionat cărțile ce au ca subiect perioada nazistă așa că Anna Frank nu prea aveam cum să îmi scape. Deși nu am ajuns încă să citesc jurnalul integral, am fost tare fericită să văd că apare și la noi Jurnalul Annei Frank, adaptarea grafică.

După ce am urmărit și filmul, pot să îți spun că adaptarea grafică urmărește foarte bine ideile centrale ale vieții Annei Frank. Anna, o fetiță plină de vise ajunge să împartă câteva camere cu familia sa și încă o familie în timpul în care evreii erau adunați și duși în lagăre. Familia ei reușește să trăiască câțiva ani departe de văzul lumii, în doar câteva camere și cu ajutorul câtorva oameni buni. Deși copil, Anna înțelege foarte bine ce se întâmplă și dorința de a evada, de a crește și de a avea o viață fericită alături de băiatul pe care îl place nu dispare niciodată din mintea ei. Începe să scrie un jurnal și pentru asta ar trebui să îi mulțumim cu toții, pentru că doar cu ajutorul ei putem vedea și noi ce simte un copil evreu atunci când lumea lui se întoarce la 180 de grade.

Adaptarea grafică face ca Jurnalul Annei Frank să poată fi citit într-o perioadă scurtă de timp. Eu am trecut prin carte în aproximativ două ore, iar un copil ar putea să o termine cu siguranță în 5-6 ore de lectură. Recomand acecastă carte atât adulților care vor să ajungă în universul unui copil care se bucură de tinerețe chiar dacă este prizonier între patru pereți. Copiii vor citi altfel cartea aceasta, ca pe un roman al experienței pentru că Anna Frank crește și se lovește de multe dintre problemele adolescenților.

Ilustrațiile sunt foarte bine realizate, iar culorile sunt calde și nu obosesc ochiul. După ce m-am interesat puțin am aflat că 30 de pagini din cartea inițială sunt transpuse în maximum 10 pagini de adaptare grafică. Așa se explică dimensiunea redusă a romanului, dar și timpul relativ mic de lecturare.

Cartea este relativ nouă și poate fi găsită pe site-ul celor de la Libris.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.