Cărți

Recenzie: Institutul – Stephen King

Cu King am avut întotdeauna o relație de love-hate. Prima carte pe care am citit-o m-a speriat atât de tare încât țin minte că o citeam doar ziua și numai atunci când mai eram cu cineva în casă. Apoi am devenit mai curajoasă și am început să urmăresc ecranizările. Unele dintre ele m-au plictisit, altele mi-au dat fiori, iar pe unul dintre filme nu am reușit să îl duc la final. Așa am ajuns să cotesc Institutul, dintr-o curiozitate ciudată de a afla dacă o să îmi dea aceleași sperieturi pe care mi le dădea în liceu Misery.

SPOILER ALERT: nu s-a întâmplat asta.

Institutul este o poveste despre coincindențe, despre a fi omul potrivit la momentul potrivit, este o carte despre o societate care ascunde atât de bine dispariția unor copii încât te-ai putea gândi că firul narativ poate fi aplicat și în realitate.

Povestea este relativ simplă, Luke este un copi genial care trăiește într-o lume absolut normală. Are doi părinți care ar face orice pentru el și este gata gata să fie acceptat la o facultate de top. Asta până când într-o seară este răpit, iar părinții săi sunt uciși. Luke se trezește într- cameră aproape identică cu a sa, înconjurat de alți copii, dar fără posibilitatea de a se întoarce acasă.

Copiilor li se fac zilnic teste de neimaginat. Totul pornește cu o inecție și se ajunge la torturi de tipul celor aplicate în timpul rozboaielor. Ăsta este elementul șocant al cărții, că adulții ar putea să le facă aceste lucruri unor copii, chiar dacă scopul final să spunem că ar fi salvarea omenirii.

King ne deschide ochii asupra unei probleme vechi de când lumea: copiii dispar zilnic. Mult prea puțini dintre aceștia ajung să se întoarcă la familiile lor. Ceilalți unde sunt? Pe ei de ce nu îi găsește nimeni?

King abordează un stil diferit, cartea nu o să îți dea fiori pe șira spinării, în cel mai rău caz te va face să îți pui întrebări legate de situația socială în care te afli și de coloșii care conduc lumea. În plus, e o carte puțin atipică ce îmbină elementele fantasticului cu obișnuitul.

Recomand cartea unui public matur, atât celor care îl urmărescc de ani buni pe scriitor, cât și acelora care vor să îl descopere cu ajutorul unei scrieri destul de soft.

Cartea poate fi comandată de la Libris.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.