Personale

5 lucruri de facut daca iti dai licenta la Litere

Nici bine nu a început anul 3 și deja toată lumea te bombardează cu întrebări despre licență. Nu prea ai idee pe unde să o apuci, dar nu-ți face griji, toți am fost la fel! În primele două săptămâni din anul 3 eram puțin pe lângă subiect. Îmi alesesem profesorul coordonator, știam deja subiectul lucrării, aveam bibliografia, dar habar n-aveam de unde să încep și unde să termin. Cam ăsta e motivul pentru care m-am decis să îți ușurez puțin viața și să îți povestesc câteva lucruri care te vor ajuta dacă anul ăsta îți faci licența la Litere.

Alegeți profesorul coordonator din timp

Eu am fost inspirată și în momentul în care mi-am dat seama cu cine vreau să fac licența am vorbit cu persoana respectivă. Asta se întâmpla prin anul 2, dar nu dispera dacă te-a prins anul 3 și tu încă nu ai nicio idee de profesor. Important este să te decizi până cel târziu prin noiembrie. Crede-mă că profesorii se „iau” foarte repede și riști să rămâi cu un profesor care nu îți place foarte mult și asta nu e de bine. Nimic nu e mai naol decât să te trezești că îți faci licența cu un profesor cu care nu ești pe aceeași lungime de undă.

Alegeți un subiect care îți place

Mie mi s-a spus de la început: alegeți un subiect care îți place pentru că până la final vei ajunge să îl urăști. Treaba stă cam așa: în fiecare zi a vieții tale timp de câteva luni vei citi/respira/vorbi numai despre acel subiect. Dacă îți alegi ceva care nu o să îți placă de la început, totul va fi un calvar. Încearcă să alegi ceva pe sufletul tău, un autor, o carte, o perioadă care te atrage și pornește de aici. Eu am decis să fac o paralelă între două cărți din perioade diferite: Oedip Rege și Hamlet, prințul Danemarcei. Ajunsesem la un momentdat să vorbesc numai despre asta și crede-mă, dacă nu mi-ar fi plăcut subiectul, cred că aș fi luat-o puțin razna. Cunosc persoane care nu s-au identificat atât de bine cu tema și au fost nevoite să o schimbe aproape de deadline, ceea ce nu este o variantă prea plăcută.

Fă-ți un program și ține-te de el

Eu am avut mare noroc cu profesorul coordonator care mi-a dat încă de la început un program. Știam că trebuie să scriu 3 capitole, știam când trebuie să îl trimit pe fiecare dintre ele, așa că pe la jumătatea lunii aprilie eu terminam licența. Asta a însemnat că atunci când mă puneam să scriu, scriam și 10 pagini.  Important este să îți găsești un loc confortabil, să te înarmezi cu multă răbdare, și să începi să scrii tot ce îți vine în minte. Nu corecta, nu șterge, scrie tot, pe astea le faci mai târziu.

Primele 3 pagini sunt cel mai greu de scris, dar apoi totul va fi din ce în ce mai ușor, îți promit. Eu primele 3 pagini le-am scris în timp ce plângeam (te mai apucă și d-astea) și spuneam că îmi voi schimba subiectul licenței. După ce le-am terminat mi-am dat seama că totul va fi mult mai ușor. Începutul este greu întotdeauna!

În plus, cu cât termini mai repede de scris lucrarea, cu atât te vei apuca mai repede de învățat pentru cele două examene care ne mănâncă nouă, celor de la litere, tinerețea. Eu am avut doar 2 săptămâni în care să învăț, având în vedere că sesiunea s-a lungit destul de mult, iar după alea 2 săptămâni slăbisem vreo 5 kilograme, albisem și aveam coșmaruri. Adormeam gândindu-mă că trebuie să învăț și mă trezeam 6 ore mai târziu că trebuie să mă apuc de învățat. Organizează-ți timpul foarte bine pentru că anul ăsta va scurge orice gram de timp liber pe care credeai că îl mai ai.

Găsește un mod ușor de a scoate în evidență informațiile citite

Fiecare are un mod al lui de a își scoate în evidență informațiile, am auzit zeci de variante de la colegii mei. Pentru mine cel mai ușor a fost să citesc bibliografia, să îmi subliniez și să trec apoi într-un word informațiile cele mai pertinente (nu uita să notezi toate informațiile pe care le vei scrie și în notele de subsol). În momentul în care înceapeam să scriu la un anumit capitol/subcapitol, deschideam word-ul respectiv și legam informațiile și notele pe care le-am făcut eu asupra lor. Dar tu găsește-ți propriul stil, pentru că suntem diferiți și probabil că metoda asta nu o să ți se potrivească neapărat.

Corectează, corectează, corectează!

Am terminat de scris licența în aprilie, dar cred că am corectat-o de cel puțin 15 ori până în ziua în care am avut susținerea. Scoate foile la imprimantă și verifică fiecare mic detaliu. Nu lăsa să îți scape nicio notă de subsol, niciun spațiu prea mare, NIMIC! De ce? Pentru că până la urmă termini o facultate unde a scrie este cel mai important și nu-ți dorești ca licența ta, la care ai lucrat o groază de timp, să nu fie perfectă!

Apoi tot ce îți mai rămâne este să te apuci de învățat pentru examene (o să îți povestesc într-un articol viitor și despre asta) și să aștepți puținele clipe libere pe care le vei avea începând cu luna iulie.

Spor la licență și stai liniștit, o să treacă mai repede decât crezi!

 

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.