Despre „tobe si roci” – Absolvire Litere LLR-LLS 2017

M-am hotărât să îți povestesc despre una din zilele alea pe care eu o să le țin minte toată viața. Nu neapărat pentru că am așteptat ziua asta încă din primul moment în care am pășit pragul facultății, ci pentru că după trei ani în care crezi că le-ai trăit pe toate, te aștepți ca la ziua absolvirii să fie una extrem de liniștită. Asta nu avea cum să se întâmple pentru că după ce te-ai obișnuit cu toate ghinioanele din lume, o zi ca asta nu poate să treacă fără apariția câtorva fire de păr albe.

Absolvirea mea a început cu o criză existențială despre rochie, a continuat cu o pană de curent pe tot Magherul care nu mă lăsa să îmi fac părul și a continuat cu 30 de minute de așteptat după un Uber. Absolvirea mea, a noastră mai bine spus, a fost despre oameni și despre momente. Despre mulțumiri părinților care ne-au plătit abonamentele la telefoane, despre amintiri și despre toți oamenii ăia frumoși pe care altfel nu am fi putut să îi cunoaștem.

Nu am plâns, dar la noi a fost despre emoții și despre promisiuni de care vrem să ne agățăm orice s-ar întâmpla pe drum. A fost despre ele, cele cu care mi-am petrecut ultimii trei ani, despre cele care trebuie să rămână orice ar fi. A fost despre glume și bucuria că după trei ani nebuni am reușit să ne desprindem de facultate, măcar pentru câteva ore înainte de licență.

Absolvirea noastră a fost despre lucrurile cu care am rămas după trei ani, despre sutele de cărți citite, despre examene pe care nu credeam că le vom trece vreodată și despre locuri păstrate cu câteva ore înainte. Nu s-a plâns nu pentru că nu ne va fi dor, ci pentru că noi am râs până și în cele mai triste momente, așa că am decis că și ăsta trebuie să fie un moment vesel, un moment care să rămână într-o îmbrățișare plină de emoție.

Au trecut trei ani și da, timpul nu mai are răbdare, dar noi vom încerca să păstrăm momentul ăsta pentru totdeauna.