Am fost întrebată de multe ori care sunt cărțile care mă emoționează cel mai tare și care îmi rămân mult timp în minte. Deși răspunsul este unul dureros având în vedere subiectul, întotdeauna spun că autorul meu preferat scrie cărți fantasy, dar că iubesc cărțile inspirate din fapte reale. Mai mult de atât, încerc să adun în jurul meu cât mai multe volume ce se învârt în jurul evenimentelor petrecute în Europa secolului XX. Lagărele, Războaiele Mondiale, poveștile despre familiile care nu ajuns să se mai întâlnească niciodată. Poveștile reale, astea sunt preferatele mele.
În ceea ce privește cartea lui Sepetys, Printre tonuri cenușii, nu pot vorbi despre o poveste reală. Lina nu a existat, dar au existat sute de mii de copii care au fost duși în celălalt capăt al lumii și lăsați acolo. Undeva acolo a existat, cu siguranță, un băiețel care s-a îmbolnăvit, dar care a fost salvat cu ajutorul bunăvoinței oamenilor din jur. O femeie a recurs la acte greu de imaginat pentru a-și salva familia, un alt om oarecare judeca sistemul în gând. Au trăit milioane de oameni care nu au ajuns să mai spună povestea drumului până în Siberia, dar cei puțini care au îndurat frigul și au reușit să se întoarcă, i-au povestit autoarei întâmplările prin care au trecut.
V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață omenească? În dimineața aceea viața fratelui meu valora cât un ceas de buzunar.
Nu știam mare lucru despre Printre tonuri cenușii. Cred că cea mai importantă informație pe care o aveam era că această carte a avut un impact imens asupra unui număr impresionant de oameni.
Sunt familiarizată cu ce se întâmpla în acea perioadă în România, Polonia, Germania, dar niciodată nu m-am gândit cum au trecut peste războaie țările mai mici, cele cărora nici măcar acum nu le acordăm o prea mare parte din timpul nostru.
Suntem în Lituania anului 1941. Lina împreună cu mama și fratele său sunt „săltați” din propria casă și duși într-un tren a cărui destinație este un mister pentru toată lumea. Tatăl lor a dispărut, mama și-a cusut bunuri de valoare în căptușeala hainei, iar Lina a uitat pâinea acasă. Așa începe coșmarul. Drumul de luni de zile cu trenul, opririle în stații necunoscute, căutarea tatălui, frica, răzvrătirea și speranța că totul va fi bine în curând.
–Să nu le cedezi nimic, Lina. Nici măcar spaima ta.
Lina este creionată ca fiind liantul familiei. Un copil de doar 15 ani cu o pasiune, o încredere naivă, aș putea spune, în vorbele părinților și cu o voință de fier. Deși îi este răpită copilăria, acest lucru nu o schimbă în mod negativ. Ba dimpotrivă, chiar și în drumul spre Siberia ea se gândește la verișoara ei și la toți oamenii pe care i-a lăsat în urmă acasă. În toată nebunia plecării spre Siberia, copilul își păstrează încă inocența și dorința de a face bine.
Printre tonuri cenușii este o carte care să ne deschidă nouă, cititorilor, ochii. O carte care îți arată că tu ești liber să faci ce îți dorești. O carte care îți arată că oamenii sunt puternici, că ei pot înfrânge orice atâta timp cât stau uniți și nu își pierd dorința de a lupta. Pentru mine cartea aceasta bazată pe mai multe povești reale este o adevărată descoperire. Am reușit să ajung față în față cu o mică parte din istoria unei țări pe care altfel nu aș fi considerat-o importantă.
Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost modul în care autoarea a decis să termine povestea: abrupt. Mi-ar fi plăcut să o continue, să mai primesc câteva detalii despre familie, despre drum și despre ce s-a mai întâmplat în Siberia. Asta s-a întâmplat și din cauza faptului că m-am lăsat foarte ușor purtată de poveste și am terminat cartea în doar câteva ore. Mi-aș fi dorit ca lectura să fi durat zile întregi. Dar acest lucru nu este posibil în momentul în care îți pică în mână o carte care te absoarbe cu totul.
Și îți dau un pont: zilele următoare o să apară aici recenzia unei cărți care vorbește despre una dintre cele mai mari catastrofe ale lumii petrecută în aceeași perioadă, așa că stay tuned!
