Unul dintre avantajele meseriei mele este acela că sunt într-o continuă descoperire. Copiii sunt ca un internet umblător, așa că dacă ai nevoie de idei în ceea ce privește: muzica, filmele, cărțile: vorbește cu unul. Acum câțiva ani am găsit pe o bancă cartea despre care o să îți vorbesc astăzi, varianta în engleză. Nu știu exact ce m-a atras la ea, poate titlul care era o enigmă totală, poate coperta și ciudățenia celor două albine atent creionate sau poate a fost instinctul. Cert este că în ora respectivă, în timp ce elevii scriau o compunere despre p întâmplare amuzantă petrecută la muzeu, eu am citit vreo 3-4 poezioare și am fost vrăjită. Nu am reușit să mai ajung la carte până acum. O vedeam mereu, dar poate că nu era timpul ei.
În ultimele luni munca a fost de cinci ori mai grea și nu am mai citit aproape nimic. Sindromul impostorului și-a făcut apariția, le tot explicam copiilor că trebuie să citească, dar eu mă aflam într-un reading slump din care nu puteam să evadez, orice aș fi făcut. Așa că am zis să încerc să mă întorc la ceva ce știu. Și mai ales, să mă întorc la o lectură relativ ușoară în care să mă scufund cu totul. Am ales Lapte și miere și da, a fost cea mai bună decizie din ultimul timp.
Ai auzit vreodată expresia: viața nu e doar lapte și miere? Dacă da, faci parte din generația mea, generația care s-a automodelat, noi suntem oamenii care am învățat pe propria piele semnificația expresiei ăsteia. Rupi Kaur nu are un stil de scriere complicat, oricine ar putea să citească scurtele poezii pe care le-a creat. Dar nu toți le pot înțelege.
Cartea vorbește despre viață așa cum am trăit-o noi: cu momente de colaps și puncte culminante ce te înaltă. Cu oameni care vine și care pleacă. Cu omul care rămâne uneori blocat și care găsește puterea de a merge mai departe doar pentru că trebuie, pentru că nu se poate opri niciodată.
Despre carte vorbește chiar autoarea descrie cel mai bine volumul cu ajutorul uneia dintre poezii:
aceasta este calea
supravietuirii prin poezie
acesta e sangele sudoarea lacrimile
a douazeci si unu de ani
aceasta e inima mea
in mainile tale
aceasta e
rana
iubirea
ruptura
vindecarea
Poeziile pe care le vei găsi aici sunt despre tine. Despre fiecare clipă prin care ai trecut. Vei rămâne uimit/ă de puterea cuvintelor, de ceea ce înseamnă fiecare vers, de însemnătatea pe care o pot avea pentru tine trei-patru rânduri atent scrise.
Nu este o carte pentru toată lumea. Poezia, în general, nu ajunge atât de ușor la oameni pentru că ea trebuie interiorizată. Dar Rupi Kaur reușește să te fascineze, să te atragă într-un univers al realității în care cineva pare că te înțelege, un univers nou în care nu te poți simți singur pentru că poezia ei îți vorbește în mod direct, nemijlocit. Lapte și miere nu este o carte pe care să o citești o singură dată și pe care apoi o pui pe un raft. NU. Este o carte la care să te reîntorci, pe care să faci notiți, la care să reflectezi constant.
La final te las cu una dintre poeziile mele preferate, una dintre poeziile mele preferate.
acceptă că meriţi mai mult
decât o dragoste dureroasă
viaţa se mişcă
cel mai sănătos lucru
pentru inima ta este
să te mişti cu ea
Cartea poate fi găsită la Libris.