Cărți

Recenzie: Bibliotecara – Gudule

Dacă nu ai observat, luna aceasta cărțile pe care le-am citit au avut ca temă principală lectura. Bibliotecara nu este o excepție. Cartea pe care Gudule, pe numele ei adevărat Annes Duguel, o scrie are în primplan încercările lui Guillaume de a o reconstrui pe tânăra care pe care a întâlnit-o într-o noapte la bibliotecă.

Deși cartea a fost gândită pentru a fi citită de cei mici, din punctul meu de vedere și adulții se pot bucura de această poveste a cărei teme centrale este găsirea unui prieten pierdut. Guillaume este un mic povestitor, reușește să își surprindă colegii și profesorul cu o poveste inspirată din realitate. O bătrânică stă în fiecare noapte la geam și scrie, o fată tânără  iese din același bloc imediat după ce lumina se stinge și aleargă prin oraș, o aventură în care pleacă însoțit de cel mai bun prieten și două încercări de a își recrea prietena.

Bibliotecara este o carte despre regăsire, despre prietenie și creație. Fantezia este cuvântul cheie, personajul principal încearcă din răsputeri să găsească cartea care l-ar face un adevărat scriitor. Naivitate, prietenie, dorința de a evolua, toate acestea sunt key words-uri pe care nu ai cum să nu i le atribui volumului.

Ilustrațiile realizate de Anca Smărăndache surprind prin atenția la detalii și prin expresivitatea personajelor. Cel mai mult mi-au plăcut desenele în care apăreau personajele pe care Guillaume încerca să le creeze pentru a putea să găsească cartea căutată inițial de Ida.

Recomand cartea oricărui cititor care are nevoie să își amintească puțin de copilărie și oricărei persoane care scrie, dar care și-a pierdut inspirația ( cu toții trecem prin asta la un anumit moment din viața noastră).

Bibliotecara este o carte pentru adolescenți, Young Adult numai bună de citit într-o zi călduroasă de vară înconjurat de toate titlurile care ți-au făcut cu ochiul în timpul anului școlar.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.