Era atâta iubire în sufletul ei încât uneori se ciupea de încheietura stângă pentru că i se părea că visează. De fapt, era visul de la începutul coșmarului. Era atâta dor, atâta sânge care-i clocotea în vene, atâtea lacrimi ascunse în spatele unor ochi care nu trădau niciun sentiment. Era doar o iluzie așa că de fiecare dată când se uita în oglindă nu se mai vedea pe sine. Era o mască pe care nu o mai putea da jos. Zâmbetul tâmp i se lipise de față și îi crăpa buzele.
Era atâta iubire pentru el, o dorință atât de mare de a se cuibări în brațele lui, dar mințea în continuare în sinea ei că totul era bine.
Devenise o actriță a coșmarurilor, îi făcea să o iubească, dar pentru ea era doar unul, acela pe care nu ar fi putut niciodată să îl aibă decât în vis.
