O mare de lacrimi este cea de-a doua carte a Rutei Sepetys pe care am reușit să o citesc toamna aceasta. Acum puțin timp îți spuneam că după Printre tonuri cenușii urmează o surpriză, ei bine asta este, o nouă carte care m-a marcat profund.
Atunci când am primit această carte nu mă așteptam ca povestea să mă prindă atât de repede. Terminasem de citit Printre tonuri cenușii, fusesem impresionată de poveste și de modul în care autoarea scrie, dar nu mă așteptam că acest volum să fie, într-o oarecare măsură, o continuare. Dacă acțiunea primei cărți are loc în Lituania și mai apoi înspre Siberia, cea de-a doua carte prezintă povestea unui personaj căruia nu îi acordasem suficientă atenție: Joana.
Acțiunea cărții are loc în Prusia Răsăriteană, la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, în momentul în care mii de oameni încercau să găsească o cale de scăpare din fața morții. Întâmplările ne sunt prezentate din punctul de vedere a patru personaje care ajung, mai devreme sau mai târziu, să se întâlnească.
Războiul schimbase ordinea priorităților mele. Acum mă agățam mai mult de amintiri decât de viitor sau de lucruri materiale.
Joana fusese o tânără pasionată de medicină care chiar și acum încerca să îi ajute pe ceilalți. Fie că era vorba despre băiatul pe care abia l-a întânit sau despre fetița care purta un secret dur pe sub haine, ea simțea nevoia să ajute. Acest lucru se întâmpla și din cauza vinei pe care o purta încă din momentul în care a părăsit Lituania. Ea a reușit să scape, dar nu putea să spună același lucru și despre verișoara ei.
O mare de lacrimi este o carte pe care mai mulți oameni ar trebui să o citească. Ne gândim cu groază la noaptea în care Titanicul s-a scufundat, la noaptea în care mii de oameni și-au pierdut viața, dar nu știm că de fapt nu acela a fost cel mai mare accident nautic.
Ruta Sepetys prezintă o poveste tragică de la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, o poveste în care familiile au fost destrămate și uitate de restul lumii. O poveste ce a fost îngropată și despre care nimeni nu mai știe aproape nimic.
Ți-am spus în alte articole că sunt pasionată de povești reale: O mare de lacrimi prezintă o poveste reală. Autoarea scrie din amintirile celor ce au participat la masacru. Pune pe hârtie ceea ce alții nu ar fi făcut, o poveste despre tineri care nu vor să se dea bătuți.
