Ugly love este o carte pe care o vânez de mult timp, dar pe care abia acum am reușit să pun mâna. Știam că îmi trebuie o anumită stare de spirit pentru a citi o carte scrisă de Colleen Hoover, așa că în momentul în care am terminat un capitol la licență m-am decis că trebuie să iau o pauză și să mă pun pe citit ceva ușor și care să meargă direct la inimă. Știam la ce să mă aștept: la o poveste plină de sirpo, dar care o să îmi rupă inima în bucăți.
Tate este o fată cu care oricine se poate identifica. În momentul în care se mută în apartamentul fratelui ei nu își dă seama cât de mult i se va schimba viața. Chiar din prima zi îl cunoaște pe Miles, un pilot care pare că le știe pe toate. Deși toate semnele arată că cei doi ar face un cuplu pe cinste, ambii decid că în acest momentu nu au nevoie de o relație. Tate se luptă cu gărzile de la spital și cu dorința de a își găsi un loc în care să stea, iar Miles are o poveste pe care nu vrea să o dezvăluie. Deși nu se poate discuta despre o relație, cei doi decid că scânteile care apar atunci când se întâlnesc nu pot fi ascunse. Așa începe o relație de friends with benefits care ajunge să îi schimbe pe cei doi: pe unul să îl distrugă, iar pe celălalt să îl responsabilizeze.
Ugly love este o carte despre iubirea care apare când nu ai nevoie de ea. Despre sentimentele care se nasc într-un moment în care nu vrei decât să fugi de responsabilități. Este o carte pe care ajungi să o simți cu fiecare por, mai ales dacă la un momentdat în viață ai avut o relație toxică așa cum este cea a celor doi protagoniști.
Dacă ai mai citit cărți scrise de Colleen Hoover știi la ce să te aștepți, iar dacă nu ai mai făcut-o, te anunț de acum că după ce vei termina cartea vei încerca să găsești o carte care să te captiveze la fel de mult, dar din păcate nu vei reuși. Îți spun asta din proprie inițiativă. După Ugly love eu am avut câteva zile în care nu prea mă mai înțelegeam cu nimeni, mi se părea că am descoperit cu adevărat fața urâtă a iubirii.
Recomand această carte tuturor celor care vor să citească o poveste de dragoste care sfâșie inimi. Îți recomand cartea dacă ești în căutarea unei lecturi ușoare, în căutarea unui roman de dragoste pe care să îl termini în doar câteva ore și care ajunge să te marcheze.