Sunt o persoană haosată. Dar în haosul meu există întotdeauna o organizare, nu pot să zic că bine gândită, dar care pentru mine are o logică. Dacă te uiți din exterior, există posibilitatea să nu înțelegi cu adevărat ce se întâmplă, dar pot promite că odată ce ajungi să cunoști tipul meu de organizare, o să îl înțelegi imediat. Dar nu a fost așa întotdeauna!
Când eram în liceu, în perioada bacalaureatului, camera mea nu avea logică pentru mine. Îmi amintesc de un moment în care mama a intrat în dormitor și eu eram întinsă pe covor, cu sute de foi lângă mine și învățam. Văzând imaginea aproape apocaliptică a decis că nu e locul ei acolo și după ce mi-a explicat câteva minute bune că voi avea nevoie de o persoană specializată în curățenie pentru ca încăperea să fie iarăși locuibilă, nu a mai deschis ușa până după examen. Până la urmă, situația nu a fost atât de gravă, dar aș fi avut nevoie de un astfel de serviciu în momentul în care m-am mutat de acasă.
Anii de facultate și încă câțiva după i-am petrecut fix în centrul Bucureștiului într-un apartament mic, dar care îmi dădea posibilitatea să amân alarma de câte ori voiam și tot să ajung la facultate la timp. Deși la început apartamentul era micul colț de rai, bucuria tuturor prietenilor având în vedere poziția centrală, în ultimii ani, mai ales odată cu venirea pandemiei, nimic nu a mai fost la fel. Cumva se tot întâmplau lucruri ciudate, pe nepusă masă, lucruri care ne făceau să vrem din ce în ce mai tare să plecăm de acolo.
După ce ne-am inundat și, de asemenea, l-am inundat pe vecinul de dedesubt, casa noastră, micul colț de rai, era orice, numai rai nu! Câteva zile muncitorii și instalatorii s-au perindat de colo-colo și praful din casă era de nesuportat. Unde mai pui că avusesem o groapă (da, groapă!) în casă… Așa că nimic nu ar fi putut să mă facă să reorganizez cum trebuie apartamentul. Haosul de atunci nu era organizat, era doar o nebunie fără de ieșire care dădea dureri de cap. Atunci a fost bun sfatul mamei și chiar am avut nevoie de servicii de curățenie la domiciliu. Ăla era un moment de criză, nu câteva foi aruncate pe covor!
A urmat perioada mutării și, odată cu ea, și organizarea clară și logică de care aveam nevoie. Deși noua locuință este mult mai mare, am decis să luăm cu noi doar lucrurile importante și să încercăm să găsim o poziție perfectă pentru fiecare bun adus aici. Din acest motiv lucrurile au început să meargă, pentru că am urmat câteva sfaturi bune dintr-o carte de profil, dar și pentru că am înțeles că o casă trebuie să fie locul unde poți respira, locul unde deranjul trebuie să lipsească dacă vrei să fii relaxat.
Bine, nu pot spune asta și despre dulapul meu cu cărți de muncă, asta e altă discuție… dar atâta timp cât nu se vede, nimeni nu e rănit!
