Între vis și realitate
Am început să scriu pentru a îmi elibera demonii, dar am aflat că ei îmi sunt cei mai buni prieteni când vine vorba de cuvinte.
Îl închisese între patru pereți și, din când în când, îl lăsa să mai vadă lumina zilei. Atunci când muzica vibra, pereții se zguduiau, iar el încerca să evadeze. Atunci când citea o carte care îi fura o lacrimă, podeaua începea să se surpe, iar el reușea să sape un tunel pe care din fericire …
Era atâta iubire în sufletul ei încât uneori se ciupea de încheietura stângă pentru că i se părea că visează. De fapt, era visul de la începutul coșmarului. Era atâta dor, atâta sânge care-i clocotea în vene, atâtea lacrimi ascunse în spatele unor ochi care nu trădau niciun sentiment. Era doar o iluzie așa că …
Când stingea lumina era ea. Cu defecte sute și fără regrete. Lumina dispărea și acolo rămânea doar ea și sufletele pe care le-a cunoscut în decursul anilor cărora le-a pierdut șirul. Era o necunoscută pentru ceilalți, cădea masca, era ea cu adevărat – un nimeni. Plină de zel, cu dorințe, vise amestecate, era atât de …
Sunt oameni care-ți intră în suflet și care rămân acolo pentru totdeauna. Apoi sunt oameni care-ți fac bine și oameni care apar și dispar a doua zi și nu îți pasă. Dar mai e o categorie de oameni, ăia care-ți intră în suflet cu bocancii plini de noroi și care lasă niște urme al naibii …
Obișnuiam să scriu despre inimi și vise, despre șapte și dor. Obișnuiam să scriu și-apoi să plâng a doua zi când nu înțelegeam de unde apăreau cuvintele. Obișnuiam să arunc totul din mine, să răspândesc cuvinte în stânga și-n dreapta, să văd poze, să ascult o melodie veche de zeci de ani și apoi …