Între vis și realitate
Supereroul nu are voie. – Oamenii mari nu se sperie niciodată. Nu acționează din impuls. Nu visează la cai verzi pe pereți. Oamenii mari nu au slăbiciuni. Mai precis, au orice în afară de slăbiciuni. Nu le explică niciodată copiilor ce se întâmplă. Ei n-ar înțelege. – Și dacă se întâmplă ceva? – Nu are …
Terminam liceul cu o oră mai devreme. Era joi. Orașul era înghețat. Copacii aveau țurțuri pe ramuri. Aveam aceeași melodie în căști și o poveste în suflet. Nimic nu putea să fie rău. Iarnă fără griji. Teme, frică de nimic, zâmbete pe care nimic nu ar fi putut să le sperie. Aveam 15. Nu conta …
Te naști ca să mori. Între timp muncești mult, iubești puțin, te lupți dând din coate în stânga și în dreapta. Uneori râzi cu gura până la urechi, alteori plângi ca și cum nu ar mai exista ziua de mâine. Uneori e prea mult, iar alteori e mult prea puțin pentru tot ce îți dorești …
Poveștile de adormit adulți sunt altfel. Închidem uși. Clădim ziduri înalte. Scriem povești pe care nu le citește nimeni. Cioplim porți din piatră. Și tot sunt oameni care le trec, care le sar, care le sparg. Oameni care distrug bariere, care au cheia și nu înțeleg că o ușă încuiată de trei ori este un …
Nu mai scriu. Dar gândesc în demență texte! Uneori mă trezesc noaptea și încep să repet cuvinte în minte. Ca și când așa nu o să le uit până dimineață. Ca și când dacă le șoptesc suficient de rar cineva o să le audă, ca o poezie pe care dacă o spui de două ori …
Uneori m-aș întoarce. Nu știu să spun clar ora și minutul, anul sau persoana, secunda sau starea emoțională. Știu doar că dacă aș putea, as face-o. Și-aș lua de la capăt fiecare greșeală și fiecare drum ocolit pe care am apucat-o vreodată. Știu că aș îmbrățișa mai mult și aș spune cuvintele alea două de …
